Tu crezi in afirmatia: urmeaza-ti pasiunea si succesul te va urma?
Stii de ce te intreb?… Pentru ca astazi despre asta vom vorbi. Despre pasiune, despre cum sa-ti faci munca, cu daruire, si despre rasplata primita atunci cand te implici cu sufletul in ceea ce faci.
In interviul de astazi o am ca invitata pe Monica Berceanu, care ne va impartasi un pic despre ea, despre experienta ei si despre cum a reusit sa creeze un articol cu peste 149.000 de vizualizari pe site-ul ei monicaberceanu.ro
Monica, spune-ne un pic despre tine, despre experienta ta si despre subiectele pe care le abordezi la tine pe site.
O sa-ti spun pe scurt ce ma defineste: ca meserie 🙂 sunt psihopedagog si psihoterapeut de familie si cuplu in supervizare.
Ca pasiune, sunt cititoare de cursa lunga si „om al cuvantului”, pentru ca nu ma pot numi scriitoare (inca). Adica scriu pe banda rulanta 🙂 . Si in alta ordine de idei, desi este aspectul cel mai important, identitatea mea, sunt crestina.
Ca experienta in cele 3 zone, cred ca cel mai bine vorbesc despre mine textele pe care le-am scris: Cum e sa fii mama de copil nenascut, 11 Minciuni din cuplu, care va afecteaza stabilitatea!, Cum mi-au spalat pocaitii creierul?.
Dar esentialul ti-l voi prezenta in cateva randuri: lucrez in special cu copii cu autism si tulburari de spectru, de 11 ani, de 2 ani si cu sindrom Williams si Down, iar ca terapeut de familie de cateva luni, desi in ceea ce priveste lucrul cu copiii cu diagnostic, este esential sa consiliezi si familiile, pentru ca fara implicarea acestora, progresele copilului nu pot fi la fel de mari ca atunci cand exista interes din partea tuturor celor ce inconjoara puiul de om. Prin urmare, lucrul cu familiile este parte integranta a meseriei mele, tot de 11 ani.
Iar ca si crestina, pentru ca acesta este un subiect greu de digerat de obicei, iar multi fug de religie ca de ciuma 🙂 , am sa-ti spun doar ca experienta mea cu Dumnezeu tine de o poveste lunga, trista, binecuvantata si cu final fericit:) . http://monicaberceanu.ro/cum-mi-au-spalat-pocaitii-creierul/
Ti-am prezentat toate aceste aspecte pentru ca ele sunt cei 3 piloni pe care se sprijina site-ul meu.
Scriu asadar, acolo, despre parenting, despre sanatate mintala, si credinta.
Sunt cele 3 trasee pe care eu le-am parcurs spre a deveni ceea ce sunt astazi: o femeie si un terapeut care stie ca fara Dumnezeu nu este nimic.
Si pentru ca stim cu totii ca vorba fara fapta este pura apa de ploaie, am decis ca drumul asta pe care am mers atatia ani sa nu fie lasat undeva in spate, ci sa ajute si alti oameni sa devina ceea ce i-a creat Dumnezeu sa fie.
Asadar, am luat hotararea sa fac public tot ceea ce stiu, atat ca om, cat si ca terapeut. Cu toate riscurile „meseriei”, caci stii si tu ca atunci cand iti pui viata pe tapet, vor aparea si critici constructive, dar si rautati.
Numai ca eu cred cu tarie ca Dumnezeu nu ne-a creat sa traim in bule de cristal 🙂 , ci sa fim lumina pe carari. Si mai ales daca noi am trait in intuneric…
De cand scrii pe site si cum reusesti sa scrii 2-3 articole pe zi? Pentru ca stiu ca ai un program foarte aglomerat ( ne-ai impartasit la Grupul de Blogging ca lucrezi de la 8:30-20:30).
( poza cu noi, la primul Grup de Blogging, la care a participat si Monica 🙂 )
Scriu pe site-ul actual de 3 luni, dar am inceput bloggingul 🙂 din 2016, pe www.aripidedrum.ro, un proiect la care am renuntat insa pentru ca am considerat ca am de spus cu mult mai mult, si cu mult mai constructiv decat ceea ce scriam atunci.
Cum reusesc sa scriu 2-3 articole pe zi? Pai eu as scrie zi si noapte daca mi-ar permite timpul, caci scrisul este, pentru mine, vindecare.
Am spus AICI ca Dumnezeu mi-a dat harul de a vindeca prin slova, cu mult inainte de a vindeca prin terapie, dar mai ales, eu m-am vindecat astfel.
Cartea intitulata Pune ultima piesa este una din dovezi, urmand sa public in acest an un un volum de poezie – marturie personala- si o carte cu poezii pentru copii.
Scriu pentru ca fara cuvant nu as putea sa traiesc.
Cu siguranta m-ati gasi intr-un spital de psihiatrie, sedata pana la refuz. Si nu glumesc si nu exagerez cu nimic cand afirm aceste lucruri.
Cineva imi spunea ca scriitura este pentru mine un drog. Si da, poate fi facuta o astfel de paralela 🙂 , insa eu prefer diagnosticele mai usoare 🙂 si spun ca sunt pasionata de tot ce tine de cuvant.
Orice fel de arta pe care o pot transpune in cuvant reprezinta, pentru mine, parte din hrana zilnica.
Munceam, intr-adevar, de la 8.30 la 20.30, dar de curand am renuntat la a mai merge „la joaca” in mediul rezidential, incepand o colaborare cu centrul ARA therapy , un centru pentru copii cu diagnostic de autism, ADHD, si diverse alte sindroame.
Asa ca desi plec la 8.00 si ajung la 22.00 acasa, sunt intr-un singur loc, si reusesc sa si scriu. De fapt acesta a fost principalul motiv pentru care am decis sa nu mai merg acasa la copii.
E adevarat ca orice specialist, din orice domeniu ar veni el, doreste, si este natural, sa evolueze si sa ajunga sa aiba propriul cabinet, afacere, etc, dar la mine a fost in plus si nevoia mea de slova.
Scriam de la ora 23.00 de obicei, pana ma linisteam, insa acum vindecarea este mai lina 🙂 pentru ca oboseala nu mai este atat de mare.
Stii vorba aceea: Fa ceea ce iti place si nu va mai trebui sa muncesti nici macar o secunda in viata ta! La mine se aplica la puterea absolut acest dicton 🙂 . Reusesc, asadar, pentru ca este parte din mine.
Si sa stii ca, din tot ce am citit pana acum, am aflat, ca cititor, ca daca scrii doar din nevoia de a castiga bani, sau de a fi cunoscut, se simte. Cititorul simte, si nu trebuie sa aiba studii de psihologie pentru a observa diferentele intre un om care scrie din experienta, si dintr-o nevoie psihica, spirituala, si cel care o face din alte motive…
Cineva imi spunea zilele trecute: „Monica, pe blogul asta te descoperi prea mult! Un psihoterapeut nu trebuie sa aiba viata pusa pe tapet, pentru ca nu trebuie sa stie clientii ca el a suferit sau ca este crestin practicant! El trebuie sa fie model pentru altii, altfel nu iti mai vine nimeni in terapie!”
Am zambit, sa stii, trist, cand am auzit! Pentru ca mi se pare atat de ispititoare aceasta limita pe care ne-o punem uneori, din dorinta de a da bine pe sticla, ca… suntem in stare sa jucam teatru, sa ne punem masti, doar-doar om fi apreciati si aplaudati la scena deschisa pentru ceea ce NU suntem, dar vrem sa se creada ca suntem!
Am scris aici un articol despre ce inseamna viata de terapeut 🙂 , si poate acum se va trage un semnal de alarma intregii lumi, asa cum s-a tras cu unul din articolele mele referitoare la efectele gadgeturilor asupra creierului copiilor ( articol care a devenit viral).
Poate astfel oamenii vor intelege ca ceea ce conteaza in procesul terapeutic este OMUL caruia ii spui ce te doare, nu specialistul! Nu vorbesti unei diplome, ci unui OM!
Articolul care a devenit viral se numeste Copiii nu sunt fascinati de telefoane pentru ca “asa sunt copiii acum”, ci pentru ca parintii lor sunt fascinati de ele!. Cum ti-a venit ideea sa scrii despre asta?
Ideea, draga Cristina, o am de peste 9 ani! Dar nu am avut curajul sa o fac publica!
Vezi, si eu am avut oprelisti si limite gresite, si o spun cu regret astazi! Poate daca as fi tras un semnal de alarma de acum 9 ani …
Nu zic ca s-ar fi schimbat lumea, ci macar cativa din oamenii care ar fi citit si-ar fi pus un semn de intrbare. Macar atat.
Si daca s-ar fi salvat un singur copil de la diagnostic de autism atipic, sau alte asemenea diagnostice puse pentru copiii care sunt lasati prea mult in fata tv-ului, as fi multumit lui Dumnezeu!
De la idee la articol a fost exact drumul descris in cartea aceea, „DE LA IDEE LA BANI”, caci tot ai tu un site de dezvoltare personala 🙂 .
M-am framantat mult daca sa fac publice gandurile mele sau nu, dar iata ca acolo unde a fost pus suflet si experienta personala, a fost si o trezire!
Am simtit intr-o zi, lucrand cu unul din copiii mei, care statuse la tableta de la 6 luni pana la 3.7 ani, si acum avea un diagnostic „note autiste”, ca pur si simplu nu mai pot sa fac meseria aceasta.
Am plecat de la el plangand, si pana acasa am plans intr-una. Pentru ca imi dadeam seama ca acest copil nu are nici o sansa de recuperare daca se mai continua cu aceste gadgeturi.
E bine de spus oamenilor ca noi, ca terapeuti, suntem bine instruiti, in timpul formarii: nu avem voie sa ne atasam de clientii nostri sau sa legam prietenii cu ei. Si buna e legea asta, insa cand vine vorba de copii… lucrurile pur si simplu nu au cum sa stea asa.
Cand ai in fata ta un copil care reactioneaza exact ca un drogat atunci cand ii iei tableta din fata, pur si simplu ti se rupe inima.
Nu ai cum sa nu simti ca te spargi tu insuti in o mie de bucati! Pentru ca stii ca e nedrept ca un copil sa sufere din cauza negliejentei sau a ignorantei parintilor.
Trebuie sa spun inca o data, cum spun mereu, ca AUTISMUL nu este generat de televizor sau gadget!
Autismul este altceva, si nu intram acum in detalii, dar efectele telefoanelor si al tehnologiei asupra creierului sunt cu adevarat devastatoare!
Asadar, nu invinovatim parintii, ci tragem semnale de alarma, si cu toata empatia de care putem da dovada, incercam sa ii trezim la realitatea pe care media a schimbat-o!
Am facut astazi din dependente niste normalitati, si apoi ne trezim in spitale de psihiatrie, sedati, speriati, deprimati… iar pe copiii nostri i-am transformat in cobai!
Asa ca, plina de furie si durere, am deschis laptopul in ziua aceea si am scris ceea ce a devenit viral in 3 zile: 149 000 de vizualizari.
Un articol viral vine la pachet cu bune, dar si cu rele. Prin ce situatii neplacute ai trecut in momentul in care traficul pe blog a explodat? Care sunt lucrurile bune care ti s-au intamplat datorita acestui articol devenit viral?
Primul impact negativ al articolului a fost un car de nervi pentru mine, pentru ca am descoperit ca firma careia ii platisem pentru site, nu a facut ceea ce era stipulat in contract 🙂 .
Dar cum orice rau e spre bine, am reusit sa realizez ca mai aveam ceva de invatat in viata asta, pe langa multe altele ce-mi vor mai fi predate ca lectii dure de viata: ca inca am incredere in oameni, fara sa caut suficiente informatii 🙂 .
Exact ca parintii care sunt trimisi la specialistul GADGET, pentru a-i invata pe copii ceea ce ar trebui sa ii invete oamenii 🙂 .
Asemeni parintilor care iau de bune sfaturile altora, foarte bine intentionati de altfel, de a-si lasa copiii in fata tv-ului, asa am luat si eu de bun sfatul unui om foarte bine intentionat, si am ajuns sa arunc pe geam bani si nervi 🙂 .
Al doilea impact negativ au fost mailurile cu vorbe foarte urate primite, ca urmare ca faptului ca mi-am permis sa spun adevarul pe nume. Parinti care au inteles din acel articol faptul ca ii acuz pe ei pentru autismul copilului, desi am spus si am tot repetat: autismul nu este provocat de TELEVIZOR!
Cu ocazia aceasta mai spun o data, sper cu noroc 🙂 , ca nu este VINA parintilor, ci RESPONSABILITATEA lor de a-si creste copiii ca oameni, nu ca roboti! Iar daca nu stiu cum sa o faca, a cere ajutorul unui specialist nu este o drama, ci o binecuvantare!
Impact pozitiv a fost carul 🙂 insa, slava Domnului! Parinti care au scris zeci de e-mailuri multumind pentru ca acum li s-au deschis ochii si isi dau seama de ce al lor copil nu face x sau y, televiziuni care au sesizat si au dorit informatii mai multe, specialisti care au prins curaj sa le spuna parintilor adevarul si copii care au intrebat, dupa ce anumite mame le-au citit articolul (da, asta m-a impresionat cel mai tare!): „Mami, o sa fac autism daca ma mai uit la tableta? Mami, o sa devin dependent de tableta cum e tati de bere?”
Ce invataminte ai tras din toata aceasta experienta?
In primul rand am invatat sa nu mai tac, din frica de a nu fi judecata! Am fost, ce-i drept, dar asta mi-a dat mai multa incredere ca Dumnezeu stie foarte bine de ce permite anumite incercari sau suferinte in vietile noastre.
Am invatat sa ma temperez 🙂 mai mult, sa trag aer in piept si sa explic apoi parintelui, cu orice risc, la ce isi expune copilul daca va continua sa foloseasca gadgeturile pe post de inlocuitor uman!
Am invatat ca informarea corecta este singura metoda de a evita adevarate dezastre in vietile noastre!
Si am invatat sa pun limite concrete tuturor familiilor cu ai caror copii lucrez: in situatia in care mai sunt folosite gadgeturile, incetam colaborarea. In timpul liber copilul are nevoie de interactiune cu oamenii, joc si stimulare. Iar tabletele opresc aceasta stimulare, inlocuind-o cu una virtuala.
Monica, iti multumesc pentru interviu.
Iti multumesc si eu Cristina.
Concluzii – cum sa creezi un articol viral
Chiar daca unii cred ca exista o reteta in a scrie un articol viral si tot incearca sa o descopere, eu cred ca nu exista.
A scrie un articol viral nu presupune a cunoaste SEO si a aplica tot felul de tehnici de copywriting, NLP sau manipulare.
A scrie un articol viral este o arta. Este arta de a ajunge la inimile oamenilor asa cum nu a mai facut-o nimeni altcineva pana atunci si a trezi in mintea si-n inima lor emotii care sa-i determine sa nu mai stea pasivi, ci sa actioneze.
Iar atunci cand articolul pe care-l scrii se ridica la rangul de arta; arta de a mangaia sufletele oamenilor, arta de a le arata ca nu sunt singuri si totodata de a trage un semnal de alarma, atunci oamenii il impartasesc semenilor lor.
Iar aceia, il impartasesc cu altii, si asa… un articol bun, scris cu suflet inainte de toate, ajunge viral, fara sa respecte o reteta dinainte stabilita de catre cei care vor sa descifreze orice mister.
Un articol, pentru a deveni viral, nu trebuie sa aiba mii de cuvinte. Acest articol al Monicai are doar 887 de cuvinte.
Mai mult nu inseamna intotdeauna mai bine si despre asta am scris pe larg intr-unul din articolele unui client de-al meu. Scrie atat cat e nevoie pentru ca mesajul pe care doresti sa-l transmiti sa fie corect inteles. Atata tot. 🙂
Ti-a placut acest articol? Nu-l parasi inca. Da un Like si Share si impartaseste-l prietenilor tai. Nu doare. Nu costa. Alege sa promovezi oameni de valoare.
